Copilul meu nu vorbește, deși are 3 ani – Este normal?

Mulți părinți își pun această întrebare, mai ales când văd că alți copii de aceeași vârstă vorbesc deja în propoziții și pun întrebări. Îngrijorarea este normala, reala, intemeiata – limbajul este una dintre cele mai importante achiziții ale copilăriei. Însă lipsa cuvintelor la 3 ani nu trebuie ignorată, fiind un motiv serios de ingrijorare si mai ales un motiv de a merge catre un specialist pentru a evalua copilul. 

Ce ar trebui să spună un copil de 3 ani?

La această vârstă, majoritatea copiilor:

• folosesc propoziții de 3-4 cuvinte („Mami, vreau apă”)
• pun întrebări („Ce e asta?”, „Unde mergem?”)
• povestesc scurt despre ceva ce au trăit („Am fost la parc”)
• înțeleg cerințe simple și pot urma 2-3 comenzi („Ia jucăria și pune-o în cutie”)

Si chiar daca pronuntia nu este clara, la 3 ani ar trebui sa intelegem anumite structuri pronuntate de cel mic, iar mesajul lui sa aiba o anumita cursivitate. 

Dacă un copil:

• nu spune mai mult de 20-30 de cuvinte
• nu combină cuvintele în propoziții
• nu pare interesat să comunice
• nu arată cu degetul sau nu răspunde la nume

… este important să cerem o evaluare logopedică și psihologică.

De ce nu vorbește copilul meu?

Cauzele pot fi variate și uneori combinate:

• Întârziere simplă de vorbire (copilul recuperează în timp, dar are nevoie de stimulare)
• Tulburări de dezvoltare a limbajului (copilul are dificultăți în a înțelege și a produce limbaj)
• Tulburări de auz (copilul nu aude clar sunetele limbii)
• Tulburări din spectrul autist (însoțite de dificultăți de interacțiune și joc)
• Stimulare insuficientă (copilul a fost lăsat prea mult singur sau expus la ecrane)

Ce putem face ACUM ca părinți?

Consultați un specialist – logoped/psiholog/psihiatru/neurolog – cât mai repede. Intervenția timpurie face diferența.
Vorbiți mult cu copilul, chiar dacă el nu răspunde. Vorbiți despre ce faceți, ce vedeți, ce simțiți.
Reduceți timpul petrecut în fața ecranelor – ele nu înlocuiesc comunicarea umană. Comunicarea umana se invata prin imitatie reala, nu prin audierea unor continuturi audio robotizate
Jucați-vă față în față, cu contact vizual și interacțiune.
Citiți zilnic cărți cu imagini și puneți întrebări („Ce e asta?”, „Unde e pisica?”).
Imitați sunetele pe care le face copilul și lăudați orice încercare de comunicare.

Nu așteptați să treacă „de la sine”

Mitul „lasă că o să vorbească el când e pregătit” poate duce la întârzieri mai grave. Timpul nu rezolvă tot. Fiecare lună contează!