Ce-a zis copilul tău?!

Când pronunția devine o provocare, nu doar un moment amuzant

Ce este o tulburare de pronunție? Când ne îngrijorăm?

Toți copiii „pocesc” cuvintele în primii ani de viață. E normal. E chiar adorabil. Dar vine un moment când aceste greșeli nu mai sunt „de vârstă” și pot ascunde o tulburare de pronunție.

Ce este normal la început?

Copiii învață sunetele treptat. Iată câteva repere:

  • Sunetele simple, precum „p”, „b”, „m” apar devreme (1,5 – 2 ani).
  • Sunete mai dificile, precum „s”, „f”, „ș”, se corectează până la 4 ani.
  • Sunetul „r” e ultimul cucerit (în jur de 5-6 ani).

Până atunci, e firesc să greșească. Important e ca vorbirea să devină tot mai clară, pe măsură ce copilul crește.

Când nu mai e „drăgălaș”, ci e semn de tulburare?

O tulburare de pronunție înseamnă că unul sau mai multe sunete sunt greșite sau lipsesc complet, chiar și după vârsta la care ar fi trebuit să fie învățate. Aceste dificultăți poartă numele de dislalie și sunt cele mai frecvente probleme întâlnite în logopedie.

Semnale de alarmă:

  • Nu înțelegi ce spune copilul nici la 3-4 ani
  • Copilul evită să vorbească sau se enervează că nu e înțeles
  • Greșelile de pronunție nu se reduc în timp
  • Vorbirea nu evoluează sau sunetele lipsesc complet

Ce se întâmplă dacă nu corectăm pronunția?

  1. Probleme în relațiile cu ceilalți:
  • Copilul nu este înțeles și devine frustrat
  • Poate fi evitat de alți copii sau luat în râs
  • Își pierde încrederea și începe să evite să vorbească
  1. Dificultăți la școală:
  • Probleme la scriere și citire (scrie cum pronunță greșit)
  • Face confuzii între litere și sunete
  • Îi scade atenția și motivația, mai ales la activități de limbaj

Ce face logopedul și cum arată terapia in cazul tulburarii de pronuntie?

  1. Evaluarea inițială

Logopedul analizează:

  • Cum pronunță copilul sunetele
  • Dacă aude și diferențiază corect sunetele (auz fonematic)
  • Cum funcționează aparatul fonoarticulator (buze, limbă, respirație)
  • Nivelul general al dezvoltării limbajului
  1. Terapia logopedică – prin joc, nu prin forță
  • Se lucrează prin jocuri interactive și exerciții adaptate vârstei
  • Copilul se distrează, dar învață în același timp
  • Părintele este implicat – primește indicații clare pentru acasă
  1. Cât durează?
  • Fiecare copil are ritmul lui – nu există rețete fixe
  • Se lucrează 1-2 ședințe pe săptămână, în funcție de nevoi
  • Progresele vin pas cu pas, dar sigur

Un logoped bun nu doar „corectează sunete”, ci ajută copilul să prindă încredere, să comunice clar și să fie înțeles. Iar tu, ca părinte, devii parte activă din schimbare.

Tulburările de pronunție nu dispar de la sine, iar timpul nu le rezolvă – dar intervenția potrivită, la momentul potrivit, poate face o diferență uriașă.

Dacă ai dubii, nu aștepta „să mai crească” – o evaluare logopedică nu obligă la terapie, dar îți oferă claritate.

Copilul tău merită să fie înțeles, ascultat și încurajat să vorbească liber. Iar tu, ca părinte, ai puterea să-l ajuți să-și găsească vocea

Ruxandra Mihai

psihopedagog, logoped și psihoterapeut